Etichete

, , , , ,

de Conf.univ.dr. Ștefan Ciochinaru

Abstract

La 1 ianuarie 2017, România adera la Uniunea Europeană ca urmare a unui rar consens național punând astfel capăt urmărilor celui de-al doilea Război Mondial. Au trecut 12 ani de realizări, ratări, frustrări și elanuri care au consumat proiecte, controverse și pasiuni fără egal. Presa românească a oglindit și ea, în mare măsură, atât realitățile cât și țintele false care au presărat drumul nostru în cel mai ambițios și complex proiect politic, social, economic și cultural al timpurilor pe care le trăim. Cu toate accestea, așa cum arătam într-o analiză precedentă [1], mass-media din România, ca de altfel multe alte segmente ale societății românești, nu a fost pregătită pentru gestionarea acestui moment istoric suferind un rapid proces de degradare. Eșecul presei românești în modelarea noii societăți democratice avea să se manifeste și în gestionarea agendei României europene.

Realitatea dură a alterării fără precedent a presei din România în primii ani de după aderarea țării la UE a fost devoalată și pe plan internațional odată cu raportul publicat în anul 2009 de către Oxford Analytica[2] în care se arăta, pentru prima oară după 1989, că presa din România nu mai joacă un „rol pozitiv în formarea opiniilor politice” și că „efortul de a consolida presa independentă ca o forţă progresistă într-o democraţie fragilă a eşuat”[3]. Cele mai multe media au fost „acaparate de moguli, care par hotărâţi să le folosească pentru a influenţa politica naţională în propriul interes”. Prestigiosul institut mai arăta că trusturile media controlate de „moguli” precum Vîntu, Patriciu şi Dan Voiculescu şi-au coordonat activitățile, în 2009, cu scopul reducerii intereselui public pentru politică. Potrivit analizei, în urma acestui fenomen de „concentrare” presa din România nu mai este un loc unde să se discute „serios” viitoarele opţiuni de politică, ci pare a fi hotărâtă să învenineze competiţia politică și să construiască o falsă agendă publică.

În acest timp, trusturile de presă vânează prin orice metodă publicitatea de stat, se comportă ca organizații mafiote care percep taxe de protecție de la politicieni. Prin metodele lor anti-jurnalistice, ele subminează funcționarea statului de drept, presa, unul dintre pilonii de bază într-o democrație, ne-mai exercitându-și funcțiile principale. Astfel, Televiziunile de știri stabilesc de fapt agenda publică, ele lanseză teme false pe care le expandează celelalte publicații din trust.  Prin metoda rostogolirii subiectelor, această presă deviantă încearcă să influențeze și să demobilizeze cetățenii activi, interesați și implicați politic. Aceștia reprezintă ținta principală și nu consumatorul de show-biz și de tabloide.

Oxford Analytica a folosit un ton extrem de critic la adresa unei mari părţi a presei din România, „care pare a fi o extensie a intereselor de afaceri”. „Proprietatea concentrată în mâinile câtorva personaje bogate a condus la schimbări dramatice. Jurnalismul de investigaţie a fost îngropat. (…) Conţinutul trivial sau senzaţionalist a înlocuit reportajele serioase”, scria în analiza sa Oxford Analytica. În plus, mulţi ziarişti cu o gândire independentă au fost destituiţi sau forţaţi să se plieze pe noua linie editorială, profesioniști de certă valoare fiind marginalizați și înlocuiți cu tineri lipsiți de experiență și, adesea, fără pregătire de specialitate.

Consecințele sociale ale acestei stări de lucruri s-au dovedit devastatoare. Astfel, conchidea raportul Oxford Analytica, numărul românilor care vor să emigreze este în creştere, mulţi considerând că ţara este prost guvernată şi că nu mai există loc pentru profesionalism. Mai mult, românii din clasa de mijloc, adică tocmai aceia care ar trebuie să aducă progresul economic şi social, văd „jocul politic ca un spectacol media vulgar, însă sunt prea apatici să înlocuiască partidele discreditate cu altele noi, care au o agendă ce-şi propune rezolvarea problemelor”[4]. Ca urmare, analiza arată că România continuă să prezinte caracteristicile care au făcut-o să bată pasul pe loc mult timp după răsturnarea comunismului. Îngrijorător este faptul că milioanele de români care pun preţ pe valori reale şi care sunt energici economic și social, dorind progresul ţării, sunt excluşi de la putere, iar mulţi consideră că ţara merge într-o direcţie greşită şi vor să emigreze.

Destinația principală a emigrației românești vizează țările dezvoltate europene, opțiune explicabilă  câtă vreme, la peste 12 ani de la aderarea României, încrederea populației în Uniunea Europeană este în creștere, atingând cele mai înalte cote din 2010 până în prezent[5] în paralel cu scăderea dramatică a îcrederii în instituțiile și în statul român. Conform ultimului Eurobarometru[6], atât la nivelul României cât și al UE, cetățenii au o încredere mai mare în instituțiile europene decât în cele naționale. România se află pe locul 2, la egalitate cu Portugalia, în ceea ce privește imaginea pozitivă față de UE, numărul românilor care au o imagine pozitivă despre UE fiind în creștere și chiar peste media europeană (60%, față de o medie UE de 45%). Raportul mai arată că susținerea priorităților Uniunii Europene rămâne ridicată în rândul românilor, cu valori cuprinse între 60% pentru uniunea economică și monetară (moneda euro) și 81% pentru libera circulație a cetățenilor europeni. De asemenea, 66% dintre români simt că sunt cetățeni ai Uniunii Europene, iar 49% dintre aceștia consideră că pacea reprezintă cel mai pozitiv aspect al construcției europene.

Rezultate despre România, pe scurt: 

  • 60% dintre români au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană, comparativ cu o medie UE de 45%.
  • 52% dintre români au încredere în Uniunea Europeană, comparativ cu o medie UE de 44%.
  • 50% dintre români sunt optimiști cu privire la situația pieței muncii, comparativ cu o UE de 44%.

Eurobarometrul din 2019[7] este interesant și pentru că oferă o imagine clară a intereselor cetățenilor europeni și a percepției și prioritizării problemelor reale de pe agenda Uniunii. Astfel, încrederea în UE este la cel mai înalt nivel din 2014[8] și rămâne superioară încrederii în guvernele sau parlamentele naționale.

1. Încrederea în UE a crescut în 20 state membre, cu cele mai mari punctaje în Lituania (72 %), Danemarca (68%) și Estonia (60%). În plus, peste jumătate dintre respondenți „tind să aibă încredere” în UE în Luxemburg (59%), Finlanda (58%), Portugalia (57%), Malta și Suedia (ambele cu 56%), Bulgaria și Ungaria (ambele cu 55%), Irlanda, Polonia, Țările de Jos și Cipru (toate cu 54%), România și Austria (ambele cu 52%) și Letonia și Belgia (ambele cu 51%).

De la ultimul sondaj Eurobarometru standard, din toamna lui 2018[9]procentajul de respondenți care au o imagine pozitivă despre UE (45%) a crescut în 23 de state membre ale UE, cel mai evident în Cipru (47%, +11), Ungaria (52%, +9), Grecia (33%, +8), România (60%, +8) și Portugalia (60%, +7). O creștere cu două puncte procentuale a fost înregistrată din toamna anului 2018 (+10 din primăvara anului 2014), atingând cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani. 37% (+1, comparativ cu toamna anului 2018) dintre respondenți au o imagine neutră despre UE, în timp ce mai puțin de o cincime au o imagine negativă (17%, -3) – este cel mai mic scor în 10 ani.

Majoritatea europenilor sunt optimiști în ceea ce privește viitorul UE (61%, +3 puncte procentuale), în timp ce doar 34% (-3) sunt pesimiști. Cel mai ridicat nivel de optimism este în Irlanda (85%), Danemarca (79%), Lituania (76%) și Polonia (74%). La celălalt capăt al clasamentului, optimismul este mai puțin pronunțat în Regatul Unit (47% față de 46%) și în Franța (50% față de 45%).

55% dintre europeni declară că sunt mulțumiți de modul în care funcționează democrația în UE, scorul cel mai mare înregistrat din toamna anului 2004 până în prezent (+ 5 puncte procentuale față de toamna anului 2018; +11 față de primăvara anului 2014), în timp ce numărul celor „nesatisfăcuți” a scăzut cu cinci puncte procentuale la 36%.

Majoritatea europenilor sunt de acord că „vocea lor contează în UE”. Media UE-28 atinge 56% (+7 puncte procentuale față de toamna anului 2018; +11 față de primăvara anului 2018; +14 față de primăvara anului 2014), cele mai mari punctaje fiind observate în Suedia (86%), Danemarca (81%) și Țările de Jos (76%).

2. Record de susținere a monedei euro 

Sprijinul pentru uniunea economică și monetară și pentru moneda euro atinge un nou nivel record ridicat, peste 3 sferturi dintre respondenții din zona euro (76%, +1 punct procentual; +9 față de primăvara anului 2014) declarându-se in favoarea monedei unice a UE. În ansamblul UE, sprijinul pentru moneda euro este stabil la 62%.

Opiniile pozitive cu privire la situația economiilor naționale prevalează (49% apreciază situația ca fiind bună și 47% o apreciază ca fiind proastă). Majoritatea respondenților din 17 state membre (16 în toamna anului 2018) afirmă că situația economică națională este bună. Luxemburg (94%), Danemarca (91%) și Țările de Jos (90%) sunt țările cu cele mai mari punctaje. Procentajul cel mai scăzut al opiniilor pozitive este observat în Grecia (7%), Croația și Bulgaria (ambele cu 20%), Italia (22%), Spania (26%) și Franța (29%).

3. Cetățenia UE și libera circulație văzute ca principale realizări ale UE

În toate cele 28 de state membre, peste jumătate dintre respondenți consideră că sunt cetățeni ai UE. La nivelul UE în ansamblu, 73% au acest sentiment (+ 2 puncte procentuale față de toamna anului 2018), iar la nivel național punctajul variază de la 93% în Luxemburg, 88% în Germania și 87% în Spania, la 57% în Grecia și Italia și 52% în Bulgaria.

O mare majoritate a cetățenilor UE sprijină „libera circulație a cetățenilor UE ,care pot să locuiască, să lucreze, să studieze și să desfășoare activități comerciale oriunde în UE” (81%, -2 puncte procentuale față de toamna anului 2018) și în fiecare stat membru al UE peste două treimi dintre respondenți împărtășesc această opinie, de la Lituania (94%) la Italia și Regatul Unit (ambele cu 68%).

4. Preocupări majore la nivelul UE și la nivel național  legate de imigrație și de  schimbările climatice și de mediu sunt în creștere.

Imigrația rămâne principala preocupare la nivelul UE, cu 34% din mențiuni, în pofida unei scăderi puternice (-6 puncte procentuale față de toamna anului 2018). 

Schimbările climatice, care s-au aflat pe locul al cincilea în toamna anului 2018, constituie în prezent a doua cea mai importantă preocupare după o creștere puternică (+ 6 față de toamna anului 2018).

Trei preocupări obțin punctaje identice: situația economică (18%, neschimbat), starea finanțelor publice ale statelor membre (18%,-1) și terorismul (18%,-2), urmate de mediu — principala preocupare pentru 13% dintre respondenți, înregistrând o creștere de patru puncte procentuale.

Șomajul, care este în prezent pe cea de-a șaptea poziție la nivelul UE (12%), rămâne principala preocupare la nivel național (21%,-2 puncte procentuale), împreună cu creșterea prețurilor/inflația/costul vieții (21%, neschimbat) și sănătatea și securitatea socială (21%, +1). 

Problemele legate de mediu, climă și energie urmează îndeaproape după o creștere puternică (20%, +6). 

Imigrația, cu 17% din mențiuni (-4 puncte procentuale față de toamna anului 2018 și -19 față de toamna anului 2015), nu se mai regăsește printre primele trei preocupări la nivel național, pentru prima dată din primăvara anului 2014. 

Situația economică se situează pe locul al șaselea (16%, +1).

Desigur, dincolo de datele pe care le oferă instrumentul științific al sondajului pan-continental în conturarea problematicii unei agende reale a Uniunii Europene, un aport important este adus de analiza subiectelor abordate de mass-media și de tematica adusă în dezbaterea organismelor și instituțiilor europene. Pentru a putea descifra mai lesne modul în care presa din România tratează agenda europeană, vom face o scurtă trecere în revistă a acestora.

1. Problema dezvoltării economice aduce în discuție o varietate de subiecte, de la consolidarea zonei euro (la care trebuie să adere și România), extinderea zonei Shengen cu România și Bulgaria, prezervarea și dezvoltarea exporturilor europene față de noul protecționism american, asigurarea resurselor energetice și de materii prime (în principal din Federația Rusă, nordul Africii și Asia Centrală), edificarea unei structuri post-criză economică care să funcționeze ca un FMI pentru Europa[10], trecerea accelerată a economiilor europene la cerințele impuse de cea de-a patra revoluție industrială și multe altele.

2. Problema migrației/imigrației și eșecul multiculturalismului sunt, probabil, dintre cele mai acute pentru cetățenii europeni. Pe de-o parte, țările din estul și sudul continentului sunt din ce în ce mai îngrijorate de exodul masiv de forță de muncă calificată care vulnerabilizează economiile lor naționale. Pe de altă parte, țările dezvoltate încurajează această imigrație intra-europeană menită să o înlocuiască pe cea extra-europeană (în principal, africană și orientală) care, în condițiile eșuării integrării și multiculturalismului, a creat deja probleme considerate insurmontabile pentru multe generații de acum încolo, state precum Franța, Germania, Italia sau cele scandinave fiind grav afectate economic, social și cultural.

3. Ascensiunea partidelor de extrema-dreaptă și a ideologiei iliberale, a intoleranței și xenofobiei sunt, de asemenea, fenomene preocupante care s-au dezvoltat ca o reacție a societăților europene față de fenomenele amintite anterior și de efectele crizei economico-financiare din 2008-2010. Ceea ce agravează și mai mult această dezvoltare politică și socială este faptul că afirmarea fără precedent în perioada postbelică a ideologiilor extremiste și naționaliste pune sub semnul întrebării însuși procesul de edificare europeană, opoziția față de Uniune ajungând astăzi, prin alegeri democratice, în chiar inima Parlamentului European, iar țări precum Ungaria, Austria, Polonia sau Italia se manifestă deschis împotriva globalizării și a unei Europe tot mai integrate.

4. Gestionarea proceselor post-Brexit este, probabil, una dintre cele mai serioase încercări din fața viitorului imediat al Uniunii Europene. Implicațiile ieșirii Marii Britanii din Uniune sunt majore într-o diversitate de domenii mergând de la finanțe și economie până la cel atât de sensibil al apărării și securității continentale.

5. Decalajele economice Nord-Sud și Vest-Est sunt extrem de preocupante datorită dezechilibrelor grave pe care le provoacă în dezvoltarea unitară a Uniunii și a distorsiunilor pe care le induc în societățile afectate. Datorită acestora, țările din Estul și Sudul Europei au percepția, adesea justificată, a exploatării lor ca piețe de desfacere și rezervoare de materii prime și resurse umane. Tensiunile care se dezvoltă din aceste realități merg adesea până aproape de punctul de rupere a Uniunii iar rezultatul este remanența ideii de integrare europeană cu mai multe viteze.

6. O Europă federală sau una a națiunilor? Aceasta pare să fie întrebarea fundamentală cu privire la viitorul Europei care rezultă din confruntarea celor două viziuni politice dominante în țările membre. Pe de-o parte, proiectul unei integrări tot mai mari până la realizarea unui stat federal european (așa-numitele State Unite ale Europei) și, pe de altă parte, viziunea gaullistă a unei Europe a națiunilor, un fel de Casă Comună Europeană susținută, la sfârșitul Războiului rece, și de președintele URSS, Mihail Gorbaciov. În încercarea de a oferi o soluție viabilă acestei dezbateri majore, anul acesta, președintele Franței, Emmanuel Macron a prezentat cetățenilor europeni, direct, prin intermediul presei, un proiect eșalonat pe 10 ani de schimbare a Uniunii[11].

7. Problemele apărării europene și ale unei politici externe unitare sunt fundamentale în definirea statutului de putere globală pentru Uniunea Europeană. Considerată în prezent drept un „colos cu picioare de lut”, Europa este amenințată să dispară de la masa decidenților planetari și să piardă astfel locul privilegiat pe care îl are acum în procesul globalizării. Crearea unei armate europene și a unei singure politici externe sunt însă direct dependente de adoptarea formulei statului federal european, cu toate celelalte implicații ce decurg din acest proiect.

8. Tensiunile dintre Vechea Europă și Noua Europă. Ca urmare a fenomenelor descrise anterior, mai ales după criza din 2008-2010, s-au dezvoltat o serie de conflicte economice și politice între statele din vestul și estul Europei. Conceptele de „vechea” și „noua” Europă au fost introduse, nu întâmplător, de actori politici din Statele Unite ale Americii[12]. „Vechea Europă” desemnează Europa Occidentală, în special binomul Franța-Germania, cel care a refuzat să sprijine SUA în timpul celui de-al doilea război din Golf, dezvoltând ulterior o serie de atitudini și politici anti-atlantice în paralel cu apropierea de Rusia. Termenul de „Noua Europă” a fost folosit pentru prima oară în 2003 de Donald Rumsfeld, pe atunci secretarul american al Apărării, pentru a descrie geografia politică a Europei de după căderea Zidului Berlinului, ţările post-comuniste care s-au alăturat Uniunii Europene şi NATO [13]. Diferența specifică dintre cele două Europe este dată în principal de atitudinea față de prezența americană pe continent, Noua Europă fiind favorabilă acesteia și dezvoltând în acest scop Inițiativa celor Trei Mări (Baltica-Adriatica-Marea Neagră), un proiect de limitare a presiunii ruso-germane asupra țărilor membre și de menținere a prezenței SUA în Europa.

9. Conflictul dintre Uniunea Europeană și SUA – care s-a manifestat mai întâi în timpul președinției lui George W.Bush și a reapărut cu putere odată cu instalarea lui Donald Trumppare a se desfășura mai mult pe dimensiunea competiției economice,dar în realitate are cauze geopolitice datorate în principal parteneriatului antiatlantic dintre binomul Franța-Germania și Federația Rusă la care aderă, în diferite momente și pe diferite probleme, și alte state europene. Acest parteneriat antiatlantic originat în Acordul Kohl-Gorbaciov, semnat în 1990 la Geneva, prin care Rusia și Germania își împărțeau sferele de influență în Europa Centrală și de Est[14], se manifestă astăzi și în economie, acolo unde Germania a finanțat construirea conductei North Stream pentru aducerea gazului rusesc în inima Europei, dar și în domeniul Apărării unde Berlinul refuză să își crească la 2% contribuția la cheltuielile militare, dezvoltând în schimb, împreună cu Franța, proiectul unei armate comune separate de NATO. De altfel, Franța continuă la rândul său – și sub președinția lui Emmanuel Macron – politica gaullistă de izgonire a Americii de pe continent în favoarea unei „Europe de la Lisabona până la Urali”[15], o reinterpretare a unei mai vechi formulări din care cuvântul „Atlantic” dispare acum, tocmai pentru ca nimeni să nu mai confunde noua construcţie demarată împreună cu Rusia cu vechiul aranjament postbelic, care implica SUA.

10. Problema vecinătății Estice (Ucraina, Republica Moldova, Georgia) și a Parteneriatului mediteraneean (Turcia – Levant – Africa de Nord)  reprezintă o provocare majoră pentru viitorul Europei, cele două zone de imediată vecinătate fiind considerate din punct de vedere geopolitic a fi hinterlandul Uniunii. Doar că acestea formează, de fapt, un uriaș arc de criză pe care Europa este chemată să îl gestioneze și să îl rezolve, în cele din urmă. La frontiera sa estică, Uniunea Europeană se află într-o relație complicată cu state care și-au exprimat deschis dorința de a se integra cât mai repede în Uniune, dar care, toate, au pe teritoriul lor conflicte ce au fost „înghețate” de fosta putere dominantă de la Moscova. Ucraina are deschise dosarele Crimeea și Donbas, Republica Moldova are Transnistria, Georgia se confruntă cu separatismele din Abhazia și Osetia. Lucrurile nu stau mai bine nici pe arcul mediteranean unde relațiile cu Turcia, Liban, Israel și Autoritatea Palestiniană, Egipt, Tunisia, Libia și Algeria sunt tensionate de războaie civile, chestiunea migranților, terorism și nenumărate probleme economice. Pentru a consolida frontiera estică și statutul de mare nostrum al Mediteranei, Europa trebuie să rezolve toate aceste probleme, indiferent de eforturile și costurile necesare.

Desigur, lista problemelor reale de pe agenda europeană ar putea fi extinsă la multe alte teme la fel de importante. Dar, chiar și numai cele amintite până acum sunt suficiente pentru a ne face o imagine destul de clară a complexității și diversității provocărilor cărora Europa este chemată să le facă față.

Unde este mass-media din România față de toată această agendă reală a uniunii politice, sociale și economice din care facem parte? – este, desigur, o întrebare care, dinăuntrul fenomenului, pare să fie mai degrabă retorică.Să mai adăugăm că, față de această agendă europeană, România adaugă propriile sale interese, uneori corelate alteori nu, cu preocupările Uniunii:

1. Problema emigrației românești în țările UE configurează o veritabilă hemoragie de creiere și forță de muncă calificată.Ponderea românilor plecați în străinătate în totalul populației active (cu vârste între 20 și 64 de ani) aproape că s-a triplat în 10 ani – de la 7,5% în 2007, categoria s-a extins la 19,7% în 2017, potrivit unei analize Eurostat[16]. România este astfel țara UE cu cel mai mare procent de populație activă care muncește într-un alt stat membru. Media europeană este de 3,8% din totalul cetățenilor cu vârste între 20 și 64 de ani. Este important de reținut că jumătate din absolvenții de învățământ superior au plecat déjà din România. Principalele state europene de destinație pentru emigrația românească sunt Spania, Italia, Germania, Franța și țările nordice (până de curând și Marea Britanie, dar Brexit-ul a închis aceste porți).

2. Problema intrării în zona Shengen și a aderării la euro este considerată fundamentală nu doar pentru libera circulație a capitalurilor, mărfurilor și persoanelor ci în primul rând pentru dezvoltarea în continuare a economiei și societății românești. În această problematică apar și considerații strategice și geoeconomice importante, așa cum este cazul portului Constanța a cărui gestionare este cerută insistent de Olanda în scopul securizării portului Rotterdam.

3. Dezvoltarea economică a României și atragerea de investiții europene în industrie și agricultură rămâne o preocupare majoră a guvernelor României împreună cu creșterea gradului de absorbție a fondurilor Uniunii Europene. Dacă în agricultură investitorii europeni au o prezență din ce în ce mai mare, ajungând să dețină regiuni întregi în proprietate[17], în industrie, cu excepția unor firme din Franța și Austria, marii industriași europeni aproape că lipsesc din zona de producție, înghesuindu-se, e adevărat, în cea a serviciilor bancare și comerciale.

4. Tensiunile dintre Vechea Europă și Noua Europă găsesc Bucureștii într-o poziție mai degrabă ambiguă: pe de-o parte, România împărtășește multe dintre preocupările celorlalte state din Europa Centrală și de Est (evitarea unei Uniuni cu mai multe viteze și a statutului de țări de „mâna a doua”, o competiție comercială corectă și evitarea transformării în piețe de desfacere, un tratament financiar și investițional corect și multe altele); însă, pe de altă parte, România rămâne profund atașată proiectului european și încearcă prin toate acțiunile sale să împiedice divizarea Uniunii nesolidarizându-se, în multe cazuri, cu celelalte state din Noua Europă, în special cu grupul de la Vișegrad (Cehia, Slovacia, Ungaria și Polonia)[18].

5. Conflictul dintre Uniunea Europeană și SUA situează, din nou, România cu câte un picior în fiecare barcă: România este devotată proiectului european dar, în același timp, consideră că acesta nu poate evolua fără parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii. Din acest motiv, România este nu doar un aliat strategic al SUA în Europa ci și un protagonist de frunte al Inițiativei celor 3 Mări, proiect euro-atlantic de maximă însemnătate atât pentru statele central și est-europene cât și pentru Europa în ansamblul ei.

Cum se poziționează presa din România față de agenda europeană și, în acest context, față de interesele naționale? Probabil că răspunsul ar mai ușor de descifrat în fața unei imagini de ansamblu a provocărilor și încercărilor majore puse în ultimii ani în fața societății românești:

  1. Atacul împotriva justiției și a statului de drept prin modificarea unor legi fundamentale în domeniu și „re-organizarea” instituțiilor de profil;
  2. Atacul împotriva societății civile prin acțiuni de defăimare și acuze niciodată probate de a fi pe statele de plată ale „globalistului” Soros sau ale unor servicii secrete străine și chiar prin intervenții în forță, ca în cazul mitingului din 10 august 2018;
  3. Atacul împotriva societăților publice de radio și televiziune prin eliminarea taxei radio-tv și transformarea acestora în instituții dependente de Bugetul de stat, afectându-se grav libertatea politicilor redacționale, după modelul practicat de Viktor Orban în Ungaria;
  4. Atacul împotriva instituțiilor Uniunii Europene acuzate de „amestec în treburile interne” ale României atunci când au cerut încetarea atacului împotriva justiției;
  5. Atacul împotriva doamnei Corina Crețu, singurul cetățean român comisar european în această legislatură (comisar pentru politica regională) pentru „vina” de a fi atras atenția asupra contraperformanței guvernamentale în absorbția fondurilor europene;
  6. Atacul împotriva investitorilor occidentali, a băncilor (majoritatea europene) și multinaționalelor prin acuze de a fi participat la finanțarea și organizarea unor manifestații împotriva guvernului și prin adoptarea Ordonanței 114/28 decembrie 2018;
  7. Atacul împotriva siguranței energetice a țării prin stoparea exploatării gazelor din șisturile bituminoase și a celor din Marea Neagră din cauza aceleiași OUG 114 şi a impozitului suplimentar din legea offshore;
  8. Atacul împotriva politicii externe tradiționale românești prin derularea, în afara cadrului european, a unor acțiuni controversate în privința ambasadei din Israel, a relației cu țările arabe și a penetrării economice ale Chinei;
  9. Atacul împotriva serviciilor secrete prin diminuarea bugetelor acestor instituții și presiunea politică constantă asupra conducerii acestora;
  10. Atacul împotriva Armatei Române, destabilizată la cel mai înalt nivel de conducere, Statul Major General, și prin încetinirea și, uneori, blocarea programului său de înzestrare;
  11. Subminarea constantă a instituțiilor statului prin schimbări frecvente și arbitrare de miniștri, adesea necalificați sau cu o pregătire extrem de precară, precum și a economiei naționale prin incapacitatea de dezvoltare a infrastructurii necesare dezvoltării României.

Față în față cu agenda Uniunii Europene și cu problemele majore ale României, presa actuală demonstrează slăbiciune, inconsecvență și, de multe ori, superficialitate. Un exemplu edificator a fost prilejuit recent chiar de scrisoarea deschisă trimisă de președintele Macron cetățenilor europeni prin care acesta propune un veritabil plan de reformare a Uniunii[19]. Presa din România a publicat scrisoarea, dar nu a urmat nici măcar o singură dezbatere sau analiză pe marginea ei!

Există, fără îndoială, și o presă de analiză și atitudine, mai ales în zona presei scrise și a unor platforme profesionale, care a reușit într-o măsură importantă să își îndeplinească rolul fundamental de „câine de pază al democrației”, cum ar fi „22”, „Contributors”, „Reporter Global” și, prin secțiunea sa de blog, „Adevărul”.  Dar, adevărul este că ceea ce se numește presa de informație și, mai ales, televiziunile, au eșuat în îndeplinirea acestei misiuni, rămânând în general în zona senzaționalismului de tip tabloid și practicând adesea manipulări fățișe, soldate cu promovarea unei false agende a societății românești. Violurile, crimele și „amantlâcurile” acaparează ore întregi de emisie, pagini de ziar și revistă, deturnând atenția de la problemele reale ale societății în timp ce statul bate pasul pe loc și ratează oportunități care nu se mai întorc.

Lipsesc mai ales comentariile unor personalități reale și ale unor experți incontestabili în domeniile abordate, analiza de specialitate, documentarele profesioniste pe temele majore de actualitate, participarea mediului universitar la identificarea problemelor la zi și a soluțiilor viabile pentru România, analizele comparate cu situațiile și rezolvările din alte țări central și est-europene. În general, aceleași figuri, ziariști fără calificare și „părerologi” de serviciu, se rotesc într-o morișcă continuă pe la toate televiziunile, în toate emisiunile, indiferent de temele abordate, creînd impresia că, undeva, într-un centru de control unic, există o listă care permite sau interzice aparițiile în media. De aici și dezbaterea nesfârșită despre existența „acoperiților” în presă.

De fapt, presa reflectă, în mare măsură, starea societății românești de astăzi, ea nu este nici mai bună și nici mai rea decât aceasta. Dar, presa ar trebui, totuși, să fie mai bună pentru că, altminteri, cum ar putea să își îndeplinească rolul? Unde poate ajunge o societate fără o presă liberă și, mai ales, competentă?  „Guvernanţii ar conduce guvernul, afacerile, sectorul academic şi alte domenii, având în vedere doar interesele lor personale, nepăsându-le de preocupările populaţiei majoritare. Legile ţării ar fi aplicate în mod selectiv doar pentru cei slabi. Corupţia ar creşte. Reformele ar stagna. Preţul de a dezvolta o afacere ar creşte. Cetăţenii ar pierde încrederea în guvernul lor şi s-ar detaşa de eforturile de dezvoltare naţională”[20]. Probabil că vi se pare un peisaj cunoscut deoarece nici o asemănare nu este, de fapt, întâmplătoare.

Mass-media profesională, responsabilă şi independentă este esenţială pentru dezvoltarea societății. Presa trebuie să furnizeze publicului informaţiile cele mai importante despre activităţile guvernului, ale economiei și mediului de afaceri, ale zonei academice, culturale, ale administrației locale şi altele. Mass-media trebuie să se implice în evaluarea cheltuirii de către guvern și autoritățile locale a banii contribuabililor și să alerteze societatea în privinţa cazurilor de corupţie în care sunt implicaţi oficiali guvernamentali şi alte persoane influente. Tot presa este chemată să reflecte dezbaterile cu privire la politicile publice şi să se facă purtătorul de cuvânt al opiniei societății în privinţa diverselor politici, regulamente, legi sau decizii. O presă profesională și responsabilă este singura care poate asigura legătura dintre cetăţeni şi conducători, care implică cetățenii în viaţa publică şi face ca vocea lor să fie ascultată în procesul de dezvoltare a ţării.

Un rol poate mai puţin remarcat, dar foarte important al presei, este cel pe care ea îl are în procesul de dezvoltare. După cum menţiona fostul preşedinte al Băncii Mondiale, dl James D. Wolfensohn, „presa liberă este esenţială pentru o dezvoltare echitabilă. Dacă oamenilor săraci nu li se acordă drepturi electorale, dacă ei nu au dreptul la libera exprimare, dacă nu sunt puse în lumină cazuri de corupţie şi practici inechitabile, nu poţi construi acel consens public de care e nevoie pentru a aduce schimbarea. Presa liberă nu este un lux”[21]. Atunci când presa responsabilă şi independentă educă în mod corect publicul, putem dezvolta şi îmbunătăţi sănătatea, agricultura, educaţia şi alte domenii. Şi-apoi, în lumea globalizată de astăzi, fără o circulaţie deschisă şi corectă a informaţiei, nici o naţiune nu mai poate participa efectiv la economia globală.

Ţările fără o presă profesională și liberă rămân în urmă tot mai mult şi mai mult, pierzând competiția pentru dezvoltare, ratându-și propriul viitor. Și e păcat!

Bibliografie

  1. http://www.digi24.ro/stiri/externe/statele-unite-ale-europei-pana-in-2025-ce-spun-merkel-si-schulz-841669
  2. http://one-europe.net/a-european-federation-of-nations
  3. https://romanialibera.ro/opinii/comentarii/catre-o-federatie-de-state-nationale-277119
  4. https://www.cotidianul.ro/fara-un-guvern-global-omenirea-va-disparea/
  5. http://www.ziare.com/economie/zona-euro/franta-pregateste-terenul-pentru-statele-unite-ale-europei-zona-euro-trebuie-sa-devina-o-tara-mareata-asa-ca-sua-1485192
  6. https://www.weforum.org/agenda/2019/01/globalization-4-alternative-view-guy-standing/
  7. http://www.caleaeuropeana.ro/studiu-militar-german-dezintegrarea-uniunii-europene-cel-mai-sumbru-scenariu-care-ar-putea-avea-loc-pana-in-2040/
  8. http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/criza-zonei-euro-cea-geopolitica-franeaza-noua-europa-1_547c4c5ea0eb96501e410233/index.html
  9. https://worldview.stratfor.com/article/german-designs-europes-economic-future#ixzz14NMk7Kod
  10. https://www.national.ro/news/incredibil-fondurile-de-investitii-straine-cumpara-regiuni-intregi-666513.html/
  11. http://alegeliber.md/libertateapresei-71.html
  12. https://adevarul.ro/international/europa/noua-harta-europei-lisabona-uralii-1_5d5b9f0e892c0bb0c6b8d204/index.html
  13. https://ultima-ora.ro/eurostat-20-din-populatia-activa-a-romaniei-lucreaza-in-strainatate/
  14. http://www.gandul.info/international/planul-radical-pentru-europa-propus-de-emmanuel-macron-cum-s-ar-putea-schimba-ue-in-urmatorii-10-ani-16745411?utm_source=newsletter&utm_medium=li395_mi149573&utm_content=articol&utm_campaign=Hugh+Hefner%2C+fondatorul+Playboy%2C+a+murit%2C+la+91+de+ani&utm_term=li395_mi149573_s235986
  15. https://romanialibera.ro/opinii/editorial/-vechea-si-noua-europa–119138
  16. https://en.wikipedia.org/wiki/Old_Europe_and_New_Europe
  17. https://www.voci.ro/intelegerea-germano-sovietica-din-anul-1990/

[1] Mass-Media and Democracy in Romania. Does the Press Still Represent the Public Agenda? Ştefan CIOCHINARU, Journal of Media Studies, Nr. 7, 2018, Hyperion University of Bucharest (p. 31), https://jms.hyperion.ro/wp-content/uploads/2019/02/6.rsm2018-ciochinaru.pdf

[2] Oxford Analytica este una din cele mai prestigioase firme de consultanță și analize strategice din lume. A fost fondată în 1975  de Dr. David Young, fost angajat al Consiliului de Securitate American. Firma publică rapoarte bazate pe “open source intelligence” (adica surse publice). Printre clienții acestei firme se numără guvernul Statelor Unite și înca 18  guverne din lume, instituții internaționale din toate domeniile, inclusiv marile firme din sectorul privat. Oxford Analytica are acces la lucrarile știintifice și analizele din diferite domenii ale aproximativ  o mie de savanți din întreaga lume. Localizat in Oxford, Anglia, și în legatură cu mulți dintre savanții ei, firma nu are totuși relații formale cu această universitate.

[3] https://www.revista22.ro/raportul-oxford-analytica-presa-ciinele-de-paza-al-mogulilor-trustul-l-6521.html

[4]  idem

[5]  https://ec.europa.eu/romania/news/20190805_eurobarometru_primavara_ro

[6] Idem

[7] idem

[8] https://ec.europa.eu/commfrontoffice/publicopinion/archives/eb/eb81/eb81_first_en.pdf

[9] https://europa.eu/cultural-heritage/news/eurobarometer-2018-results-have-been-published_en

[10] https://worldview.stratfor.com/article/german-designs-europes-economic-future#ixzz14NMk7Kod

[11] http://www.gandul.info/international/planul-radical-pentru-europa-propus-de-emmanuel-macron-cum-s-ar-putea-schimba-ue-in-urmatorii-10-ani-16745411?utm_source=newsletter&utm_medium=li395_mi149573&utm_content=articol&utm_campaign=Hugh+Hefner%2C+fondatorul+Playboy%2C+a+murit%2C+la+91+de+ani&utm_term=li395_mi149573_s235986

[12] https://romanialibera.ro/opinii/editorial/-vechea-si-noua-europa–119138

[13] https://en.wikipedia.org/wiki/Old_Europe_and_New_Europe

[14] https://www.voci.ro/intelegerea-germano-sovietica-din-anul-1990/

[15] https://adevarul.ro/international/europa/noua-harta-europei-lisabona-uralii-1_5d5b9f0e892c0bb0c6b8d204/index.html

[16] https://ultima-ora.ro/eurostat-20-din-populatia-activa-a-romaniei-lucreaza-in-strainatate/

[17] https://www.national.ro/news/incredibil-fondurile-de-investitii-straine-cumpara-regiuni-intregi-666513.html/

[18] https://ro.wikipedia.org/wiki/Grupul_de_la_Visegr%C3%A1d

[19] http://www.gandul.info/international/planul-radical-pentru-europa-propus-de-emmanuel-macron-cum-s-ar-putea-schimba-ue-in-urmatorii-10-ani-

[20] De ce libertatea presei este, totuşi, importantă?, autor: Kelly Keiderling, însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA în Republica Moldova, http://alegeliber.md/libertateapresei-71.html

[21] Idem